Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Regatul Belgiei, acreditată concomitent în Marele Ducat de Luxemburg

A A A

Asociaţiile moldovenilor şi organizaţii naţional-culturale

Potrivit legislatiei, sint recunoscute ca persoane originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare, persoanele si urmasii acestora, care provin prin obirsia, radacinile si stramosii lor din fosta Basarabie, Bucovina de Nord, tinutul Herta si, in special, din actualul teritoriu al Republicii Moldova si care, pomenindu-se, in virtutea diferitor imprejurari, dincolo de hotarele patriei lor istorice, isi constientizeaza originea si se considera reprezentanti ai diasporei.

 

Sustinerea financiara a activitatilor de pastrare a identitatii national-culturale a persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare (diasporei moldovenesti) se efectueaza din contul mijloacelor prevazute anual in acest scop in bugetul de stat al Republicii Moldova, precum si din mijloacele alocate de sponsori, din donatiile benevole ale persoanelor fizice si juridice, ale organizatiilor si fundatiilor de binefacere autohtone si de peste hotare, din alte surse financiare legale.

 

Sustinerea diasporei moldovenesti este reglementata de un sir de acte normative ale Republicii Moldova cum ar fi:

 

Nr.Denumirea actului normativText
1.Decretul Presedintelui Republicii Moldova nr.1638 din 30.08.2000 privind sustinerea persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare, si colaborarea cu acesteaRO 
RU 
2.Hotarirea Guvernului nr.1322 din 29.12.2000 cu privire la unele masuri de sustinere a persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare, cu modificariRO 
RU 
3.Hotarirea Guvernului nr.228 din 24.02.2005 cu privire la Consiliul coordonator al persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotareRO 
RU
4.Hotarirea Guvernului nr.511 din 01.06.2005 cu privire la aprobarea Regulamentului Consiliului coordonator al persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotareRO 
RU 
5.Hotarirea Guvernului nr.809 din 10.07.2006 cu privire la aprobarea Programului de actiuni pentru sustinerea persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare (diaspora moldoveneasca), pe anii 2006-2009RO 
RU 
6.Hotarirea Guvernului nr.1521 din 29.12.2007 cu privire la aprobarea Regulamentului privind sustinerea financiara a activitatilor de pastrare a identitatii national-culturale a persoanelor originare din Republica Moldova domiciliate peste hotare (diasporei moldovenesti)RO 
RU 
7.Hotarirea Guvernului nr.94 din 04.02.2008 cu privire la aprobarea Planului national de actiuni pentru anul 2008 privind protejarea cetatenilor Republicii Moldova aflati peste hotareRO 
RU 

 

BRD (brd.gov.md) a devenit funcțional și completat cu personal în lunile februarie-martie ale anului 2013. Strategia de organizare și funcționare a instituției combină trei modele de lucru cu diaspora, recunoscute internațional: modelul circumscripției, axat pe răspunderea la nevoile diasporei, modelul absolvenților, care dezvoltă oportunități și se încadrează în conceptele migrație și dezvoltare și modelul explorator, care vine să consolideze elitele profesioniste din diasporei în scopul de a acționa ca agenți ai transformării în țara de origine.

 

ASOCIATII ALE MOLDOVENILOR IN LUXEMBURG

 

La 13 iunie 2007, la Luxemburg a fost creata Asociatia „Moldova-Luxemburg”, care este condusa de dl Fernand Lenoir, fost profesor universitar, in prezent Administrator delegat al Companiei „BIOTAG SA” din Luxemburg. Asociatia „Moldova-Luxemburg”, si-a propus drept scop promovarea, prin intermediul originarilor din RM, a schimburilor culturale, economice si academice intre comunitatile moldovenesti si cele luxemburgheze.